În 2024, Softronic marchează un sfert de secol de activitate, continuând tradiția Craiovei în construcția de locomotive electrice. Cu o istorie bogată și un angajament ferm față de inovație și sustenabilitate, Softronic a devenit un nume de referință în industria feroviară europeană.

Misiunea și viziunea noastră

Satisfacerea cerințelor clienților rămâne prioritatea noastră, prin oferirea de produse de înaltă calitate, păstrând competitivitatea și respectând cerințele de mediu. Ne propunem să fim un jucător de top în Europa în producția de locomotive electrice, transportul de pasageri, mentenanța vehiculelor și dezvoltarea de soluții de siguranță feroviară.

Sărbătorind împreună succesul

Aniversarea celor 25 de ani a fost marcată printr-un eveniment special, la care au participat angajați și parteneri. Atmosfera festivă a fost îmbogățită de discursuri inspiraționale, care au evidențiat realizările companiei și planurile de viitor.

Ion Girniță, unul dintre asociații Softronic, a rememorat începuturile, cu doar 5 angajați, și evoluția remarcabilă către o echipă de peste 500 de persoane. „Am construit trenuri electrice care operează cu succes în România, Scandinavia și alte țări. Este un moment de mândrie și recunoștință pentru toată munca depusă,” a subliniat acesta, adresând generației viitoare mesajul de a prelua cu încredere ștafeta.

,,Au fost 25 de ani în care am avut foarte multă satisfacție, foarte multe realizări. A fost un efort mare, ne-am bazat pe inteligență, pe creație și pe foarte foarte multă muncă. Un sfat pentru părinții voștri este acela de a vă pregăti pentru muncă și de a vă inspira să munciți. Noi suntem trecutul, trebuie să ne pregătim să predăm ștacheta noilor generații, trebuie să aibă posibilitatea să se dezvolte, să-și îndeplinească idealurile, așa cum ni le-am îndeplinit și noi în acești 25 de ani.” – a mai adăugat domnul Girniță.

„A fost un an plin de provocări, pe care le-am depășit prin eforturi comune. Suntem mândri de echipa noastră și de impactul pozitiv pe care îl avem asupra industriei feroviare,” a declarat Sebastian Ghiță, director comercial.

Mulțumiri speciale

Acest succes nu ar fi fost posibil fără contribuția angajaților, partenerilor și clienților. Softronic le mulțumește tuturor celor care au fost alături pe acest drum și îi invită să rămână în continuare aproape de noi.

Privim cu optimism spre viitor, continuând să inovăm și să contribuim la crearea unui transport feroviar sustenabil, digitalizat și eficient.